Material informativ privind drepturile copilului

Material informativ privind drepturile copilului, dreptul la educaţie, egalitatea de şanse şi discriminarea în societatea contemporană

Principii generale de protecție a copilului
Atât documentele internaționale, cât și actele cu caracter național care au reglementat în detaliu drepturile copilului, au dezvoltat un set de principii generale de drept ce trebuie respectate în toate ocaziile în care copilul are nevoie de protecție. Forța acestor principii vine nu doar din reafirmarea de către comunitatea internațională a credinței sale în drepturile fundamentale ale omului și în demnitatea și valoarea persoanei umane, ci și din recunoașterea și exercitarea efectivă și repetată a drepturilor pe care le consfințesc, la nivelul grupurilor din care face parte individul.
Primul document internațional care face în mod sintetic referire asupra principalelor drepturi pe care le are copilul, Declarația drepturilor copilului, proclamată de Adunarea generală ONU, la 20 noiembrie 1959, consacră, la nivel de principii generale, liniile directoare pentru toate celelalte reglementări în materie, elaborate și recunoscute la nivel mondial, inclusiv Convenția drepturilor copilului din 1989.

Universalitatea drepturilor copiilor și egalitatea în drepturi
Potrivit acestui principiu, toți copiii se vor bucura de toate drepturile conferite de nevoia lor de protecție specială și care sunt consacrate de lege. Drepturile enunțate de legislație trebuie să fie recunoscute tuturor copiilor, nefiind admise excepții, deosebiri sau discriminări bazate pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, apartenență culturală, avere, origine națională, opinie politică sau orice alte situație. În exercitarea drepturilor lor, copiii sunt egali, indiferent de situația lor personală sau a familiei.

Interesul superior al copilului; bunăstarea copilului
Protecția specială acordată și facilitățile pe care legea, normele în general, trebuie să le prevadă în folosul dezvoltării sănătoase și normale din punct de vedere fizic, moral, spiritual și social în favoarea copilului, vor avea la bază un considerent hotărâtor interesul superior al acestuia. Dreptul la dezvoltare, izvorât din dreptul natural la viață, în condiții de demnitate și libertate, se circumscrie acestui principiu, care este considerat piatra de temelie a oricărui demers pentru asigurarea bunăstării copilului.

Dreptul la educație
Exercitarea dreptului la educație, trebuie să confere copilului posibilitatea de a beneficia de gratuitate în învățământ, care să-i asigure acestuia o dezvoltare a aptitudinilor proprii și să-i cultive simțul răspunderii morale și sociale care să-i asigure o integrare deplină în societate ca membru util al acesteia. În educația și îndrumarea copilului, părinții trebuie să țină cont de interesul acestuia. Complementar educației și urmărindu-se același scop, copilul trebuie să beneficieze de activități recreative și să aibă condiții depline pentru joacă.

Protecție împotriva oricăror forme de neglijență, cruzime și exploatare
Copilul trebuie să se afle departe de practicile crude, inumane, degradante sau oricare forme de exploatare. Nu trebuie să fie obiect al comerțului de orice fel și nu trebuie obligat să desfășoare activități economice dăunătoare sănătății, educației sau dezvoltării sale. Nu este exclus dreptul la muncă al minorului, însă acesta trebuie respectat cu strictețe în limitele capacităților sale intelective și fizice. Din acest motiv, autoritățile guvernamentale trebuie să stabilească o vârstă minimă corespunzătoare capacității copilului de a desfășura activități economice ușoare. Toate aceste măsuri trebuie luate în spiritul protejării unei dezvoltări normale din punct de vedere fizic, mental sau moral.

Protecția copilului față de toate actele sau practicile ce l-ar împinge către toate formele de discriminare
Discriminarea religioasă, rasială ori fondată pe alte teme nu trebuie să fie parte a educației pe care copilul trebuie să o primească. Dimpotrivă, acestuia trebuie să i se cultive spiritul de înțelegere, toleranță, prietenie, fraternitate și respect, cu sentimentul că este dator să-și folosească energia și talentul în beneficiul semenilor săi. Este bine înțeles faptul că respectul pentru valorile umanității trebuie insuflate prin grija părinților sau reprezentanților săi, după caz, acestora revenindu-le sarcina de a veghea ca în nici un moment copilul să nu abdice de la aceste valori.

• Legislaţia naţională şi internaţională în domeniu:
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului – republicată;
Legea nr. 217 din 22 mai 2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie – republicată;
Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011, a asistenţei sociale;
Convenție din 20 noiembrie 1989, cu privire la drepturile copilului – republicată

EGALITATEA DE ŞANSE ŞI DISCRIMINAREA
• Ce este egalitatea de şanse?
• Ce trebuie să şti despre egalitatea de şanse?
• Instituțiile statului Român care se ocupă de respectarea egalităţii de şanse
• Discriminarea
• Combaterea discriminării la locul de muncă
• Legislaţie aplicabilă acestor principii

• Ce este egalitatea de şanse ?
Egalitatea de şanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dezabilităţi sau orientare sexuală.
• Ce trebuie să şti despre egalitatea de şanse ?
Principiul egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi este dezvoltat în legislaţia românească în următoarele domenii :
 domeniul muncii;
 accesul la educaţie, sănătate, cultură şi informare;
 participarea la luarea deciziei ,
 furnizării şi accesului la bunuri şi servicii.

În plus faţă de dispoziţiile legale referitoare la egalitatea de tratament dintre bărbaţi şi femei, legislaţia UE anti-discriminare a fost înlocuita de asigurarea unui nivel minim de protecţie şi un tratament egal pentru toată lumea de viaţă şi de muncă în Europa. Aceste legi sunt proiectate pentru a asigura un tratament egal, indiferent de:
 rasă sau origine etnică
 religie si credinţă
 dizabilităţi
 orientare sexuală
 vârstă

În ultima vreme se discută intens despre directivele Uniunii Europene despre angajamentele ce trebuie îndeplinite de România în baza acestora, ca Stat Membru al Uniunii Europene , începând cu 1 ianuarie 2007.
În ceea ce priveşte directivele europene în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament pentru femei şi bărbaţi, fiecare directivă corespunde uneia sau mai multor teme:
 plată egală pentru muncă de valoare egală;
 tratament egal la locul de muncă ;
 tratament egal cu privire la sistemul de securitate socială;
 tratament egal pentru angajaţi pe cont propriu;
 protecţia maternităţii;
 organizarea timpului de lucru ( standardele acceptate pentru timpul de muncă şi cel de odihnă );
 concediu parental ( contractul cadru referitor la concediul parental de care poate beneficia oricare dintre părinţi );
 răsturnarea sarcinii probei în cazurile de discriminare pe bază de sex ( în aceste cazuri sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat cererea de chemare în judecată, care trebuia să facă proba că nu a săvârşit acţiuni de discriminare pe bază de sex );
 nediscriminarea lucrătorilor cu normă redusă ( mai degrabă femeile decât bărbaţii sunt lucrători cu normă redusă ).

Instituțiile statului Român care se ocupă de problema egalităţii de şanse sunt:
 Agenţia Naţională pentru Egalitatea de şanse între Femei şi Bărbaţi ( ANES ) – este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii , Solidarităţii Sociale şi Familiei.
 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ( CNCD )- este autoritate a de stat în domeniul discriminării , autonomă cu personalitate juridică aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării.
 Comisia Naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (CONES)- este o comisie consultativă interministerială în domeniul egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi. Activitatea CONES este coordonată de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.
 Consiliile Judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi ( COJES ) sunt alcătuite din reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate, ai organizaţiilor sindicale şi a asociaţiilor patronale, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor de la nivel local.
 Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă asigură respectarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul aplicării măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi în domeniul protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă.
 Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul administrării şi gestionării sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
 Inspecţia Muncii asigură controlul aplicării măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul său de competenţă.
 Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor , autoritate administrativă autonomă cu rol consultativ, asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în elaborarea politicilor şi strategiilor privind formarea profesională a adulţilor.
 Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei asigură aplicarea măsurilor şi respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în elaborarea politicilor şi strategiilor privind formarea profesională a adulţilor .
 Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul combaterii violenţei în familie.
 Institutul de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii ,, Alexandru Darabont ”- Bucureşti , aflate în coordonarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale , sunt responsabile cu promovarea şi asigurarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniile lor specifice de activitate.
 Ministerul Educaţiei, Cercetării şi de Tineret, prin inspectoratele şcolare teritoriale asigură includerea în planurile de învăţământ , precum şi în activitatea curentă a unităţilor de învăţământ a măsurilor de respectare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi .
 Ministerul Sănătăţii Publice asigură, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv structurile similare ale acestor direcţii , aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul sănătăţii, în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale şi calitatea acestora, precum şi sănătatea la locul de muncă.
 Institutul Naţional de Statistică sprijină activitatea şi colaborează cu Agenţia pentru dezvoltarea statisticii de gen şi pentru implementarea în România a indicatorilor de gen promovaţi de Comisia Europeană.
 Consiliul Economic şi Social ( CES ) este un organism independent cu structura tripartită , constituit în scopul realizării dialogului social între guvern, sindicate şi patronate şi având un rol consultativ în stabilirea politicii economice şi sociale. În cadrul CES funcţionează Comisia pentru egalitatea de şanse şi tratament , care sprijină, în conformitate cu atribuţiile sale, integrarea principiului egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei, în actele normative cu implicaţii asupra vieţii economico-sociale.
 În ambele camere ale Parlamentului ( Camera Deputaţilor şi Senat )există câte o Comisie pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, care au ca principală atribuţie promovarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în legislaţia naţională.
 La nivelul societăţii civile – Confederaţiile sindicale desemnează, în cadrul organizaţiilor sindicale din unităţi, reprezentanţi cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi la locul de muncă.

• Discriminarea
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe baza criteriilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Criteriile stabilite de legislaţia românească sunt: rasa, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Discriminarea poate fi sexuală (a minorităților sexuale și între sexe), etnică, rasială, socială etc.
Ea poate fi de două feluri:
– directă, când tratamentul defavorabil se îndreaptă direct împotriva unei anumite persoane, pe motive de sex (graviditate, naștere), rasă, etnie, categorie socială (persoanele cu handicap sunt una dintre cele mai discriminate categorii sociale), etc.
– indirectă, când tratamentul defavorabil este îndreptat împotriva unui grup de persoane de un anumit sex, etnie, rasă, categorie socială, etc.

Discriminarea pe criteriul de sex
Orice diferenţiere, excludere sau restricţie bazată pe sex, care are ca efect sau scop împiedicarea sau anularea recunoaşterii, beneficiului sau exercitării de către femei, indiferent de statutul lor matrimonial, pe baza egalităţii dintre bărbaţi şi femei, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în domeniile politic, economic, social, cultural, civil sau în orice alt domeniu.
Discriminarea directă
Conform Directivei Consiliului 2002/73/ EC, discriminarea directă apare atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât o altă persoană este, a fost sau ar fi tratată într-o situaţie comparabilă, pe temeiul apartenenţei sale la un anumit sex. Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie , categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute prin lege , în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Discriminare indirectă
Conform Directivei Consiliului 2002/73/EC, discriminarea indirectă apare atunci când o prevedere, criteriu sau o practică aparent neutră ar pune persoanele de un anumit sex într-o situaţie dezavantajoasă în comparaţie cu o persoană de un alt sex, cu excepţia cazului în care acea prevedere, criteriu sau practică sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim, iar posibilităţile de atingere a acestuia sunt adecvate şi necesare. prin discriminare indirectă se înţelege situaţia în care o dispoziţie, un criteriu sau o practică, în apartenenţă neutră, ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex, în raport cu persoanele de alt sex, cu excepţia cazului în care această dispoziţie , acest criteriu sau această practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere ale acestui scop sunt corespunzătoare şi necesare .
Discriminarea pozitivă
Acţiunile pozitive au drept scop promovarea principiului tratamentului egal pentru o categorie de femei sau bărbaţi, care la un moment dat este într-o poziţie dezavantajoasă în comparaţie cu majoritatea. Ele sunt iniţiate pentru a oferi categoriei defavorizate o serie de avantaje cu scopul stabilirii unor şanse reale în accesul la anumite drepturi. Baza legală a definirii şi a adoptării unor măsuri de discriminare pozitivă este următoarea :
Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei.
Discriminarea, ca formă de marginalizare de orice fel și în orice situație este, din păcate, un fenomen încă prezent în societatea democratică, fiind atât de obișnuit încât e considerat normal de către foarte mulți români.
Este ilegală discriminarea persoanelor pe criterii de sex, vârstă, dezabilitate, origine etnică sau rasială, religie, convingeri sau orientare sexuală.
Un interes special este acordat discriminării la locul de muncă a femeilor, minorităților sexuale și persoanelor cu handicap.

Motivele principale ale discriminării femeilor sunt:
 Atitudinile preconcepute ale ofertantului locului de muncă față de angajarea femeilor pe care le consideră forță de muncă inferioară.
 Preferința angajatorului, care este, de regulă, bărbat, pentru lucrători de sex masculin din considerente de socializare sau solidaritate bărbătească, dorind să lucreze mai mult cu un colectiv de bărbați, decât cu un grup de femei sau crezând că un conducător barbat este mai eficient;
 Previziunile angajatorului referitoare la productivitatea probabilă a candidatului femeie, întrucât prestanța acesteia poate fi intreruptă de casatorie, nașterea și îngrijirea copiilor. De aceea ofertantul acordă prioritate unui solicitant de sex masculin sau, în cazul când angajeaza totuși o femeie, aceasta este plătită mai puțin.

Persoanele cu handicap, una dintre cele mai discriminate categorii sociale.
Dacă în majoritatea țărilor Uniunii Europene persoanele cu handicap dispun de anumite facilități atât în societate cât și la locul de muncă, în țara noastră rar se întâmpla acest lucru, pentru ca de obicei persoanele care au un anumit handicap nu au un loc de muncă.
Articolul 50 din Constituția României prevede: „Persoanele cu handicap se bucură de protecție specială.
Statul asigură realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor.”
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) a elaborat Strategia Națională 2006-2013 privind protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap din România. Scopul acestei strategii este asigurarea exercitării totale a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor cu handicap în vederea creșterii calității vieții acestora.

Strategia propune ca modalități de creștere a gradului de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu handicap, următoarele căi de acțiune:
 asigurarea pregătirii școlare a persoanei cu handicap, indiferent de locul în care aceasta se afla, inclusiv prin profesori itineranți;
 accentuarea importanței evaluării abilităților și, mai ales, a abilităților socio- profesionale;
 realizarea, diversificarea și susținerea financiară a programelor privind reabilitarea profesionala a persoanelor cu handicap;
 asigurarea pregătirii pentru ocupații necesare în domeniul handicapului și pentru introducerea de noi ocupații în Clasificarea Ocupațiilor din Romania.

• Legislaţie naţională aplicabilă acestor principii privind egalitatea de şanse şi discriminarea
 Hotărârea nr. 237/24.03.2010 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2010 – 2012 şi a Planului general de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2010 – 2012 (M.O. nr. 242/15.04.2010)
 Legea nr. 202 din 19 aprilie 2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (M.O. nr. 150 din 1 martie 2007***Republicată)
 Hotărârea nr. 285 din 04.martie.2004 privind aplicarea Planului național de acțiune pentru egalitatea de șanse între femei şi bărbați
 Hotărârea nr. 266 din 26 februarie 2004 privind participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în cadrul echipelor de experţi trimise în misiune la Comisia Europeană (M.O. nr. 228 din 16 martie 2004)
 Hotărârea de Guvern nr. 1273 din 07.decembrie.2000 privind aprobarea Planului național de acțiune pentru egalitatea de șanse între femei şi bărbaţi
 Hotărârea de Guvern nr. 484 din 23 mai 2007 privind aprobarea Statutului Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei şi Bărbați
 Ordin nr. 157/14.09.2007 al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (CONES) (M.O. nr. 113/13.02.2008)

Consilier Juridic,
Creangă Ion